Sânge otrăvit – Hanna .30.

Capitolul V – Mai mult decât o legendă

 

M-am trezit cu o durere de cap îngrozitoare, eram acasă în patul meu, am crezut că totul a fost un vis dar în clipa următoare l-am văzut pe Robert intrând în cameră ținând cartea în mână și imediat un fior mi-a străbătut trupul când i-am întâlnit privirea, mi-am amintit că îi sucisem gâtul și m-am gândit că este supărat…

  • Bună! Cum te mai simți?
  • Bine, puțin amețită dar bine.
  • Da! Te cred, ai fost inconștientă trei zile.
  • Atât de mult?
  • Ai rămas fără sânge. De ce ai făcut asta?
  • Pentru ea… am zis eu privind spre carte
  • Da, pentru ea! Nu, nu am deschis-o, am așteptat să te trezești.
  • Nu ești supărat pe mine? Să ști că îmi pare rău.
  • Nu mai sunt, mi-a trecut.
  • Îmi povestești ce s-a întâmplat?
  • Da!

Mi-a spus că atunci când s-a trezit eu eram întinsă pe jos, iar ceilalți vampiri erau  morți, că a luat cartea și pe mine ș-a pornit spre casă iar pe drum nu a observat nimic ciudat.

  • Vrei să o deschizi?
  • Da, chiar îmi doresc acest lucru.
  • Bine! Te rog, și m-a îndrumat cu privirea spre carte.

Mă apropiam încet spre carte și cu cât înaintam mai mult simţeam cum fiecare nerv din corpul meu se trezește la viaţă, aveam o stare euforică, dar când am deschis cartea o durere îngrozitoare a îceput să-mi invadeze trupul. Mă durea atât de tare încât am ţipat, iar Robert a venit repede spre mine, însă eu i-am spus că sunt bine și am întors prima pagină. Cartea era scrisă într-o limbă veche, cel mai probabil în slavonă, l-am chemat pe Robert iar acesta mi-a confirmat că am dreptate și ca el cunoaște această limbă.

Am continuat să întorc pagină cu pagină iar durerea părea să se diminueaze… am observat niște desene ciudate iar unul mi-a atras atenţia în mod special, desenul reprezenta o fată și un băiat ce se ţineau de mână, doar că fata părea foarte tristă și avea sânge pe tot corpul iar băiatul avea un zâmbet sinistru pe buze și hainele lui nu erau păate de sânge iar în jurul lor erau o mulţime de oamenii, unii erau vi iar altii erau morţ.

  • Vrei să citesc ce scrie?
  • Da vreau! Am spus eu destul de hotărâtă.

Robert a început să citească în slavonă, deși nu îţelegeam nimic îmi puteam da seama din tonul vocii lui că ceea ce citea nu era tocmai ce voiam eu să aud, așa că am continuat să-l ascult iar la un moment dat el și-a dat seama că eu nu înţelegeam nimic.

  • Scuze, o să-ţi traduc acum.
  • Nu este ceva plăcut, nu?
  • O să vezi imediat. O să-ţi citesc pasalele importante.
  • Cum vrei.
  • Hanna este o fiinţă supranaturală dependentă de cifra trei, a fost cea care a născut primul copil dăruit de Dumnezeu ce putea ucide vampiri.
  • Deci nici vorbă de Isidor și soţia sa.
  • Nu, ascultă
Reclame

Sânge otrăvit – Hanna .29.

Înaintând prin oraș am ajuns la intrarea în parc iar tot ceea ce puteam vedea era o mulțime de copaci dar și foarte multe scări ce înaintau prin aparenta sălbăticie. Am coborât din mașină și am pornit la drum, am început să urcăm scările treaptă cu treaptă, ni se păreau interminabile, când am ajuns la ultima treaptă ne-am uitat în urma noastră și am observat că nu urcaserăm atât de multe trepte, era ceva ciudat în acel loc dar noi nu aveam timp să ne gândim la asta. În fața noastră apăruse de nicăieri o clădire mare, destul de veche, am vrut să intru dar Robert m-a prins de mână și mi-a zis că va intra el iar eu i-am amintit că sunt nemuritoare și mult mai puternică decât el.

Am început să ocolim clădirea în căutarea unei intrări și am găsit o ușa deschisă, înaintând prin acel loc sinistru teama mă cuprindea din ce în ce mai mult, aș fi vrut să mă întorc, să fug!

  • Alle? Tu nu ai observat nimic ciudat?
  • Nu, tu?
  • Nu ți se pare ciudat faptul că de când am intrat în oraș nu am văzut niciun om?
  • Poate erau în casă, i-am răspuns eu zâmbind.
  • Dar tu nu simți nimic?
  • Ce să simt?
  • Sânge de vampir sau ceva?
  • Nu, de când am intrat în oraș nu i-am mai simțit parfumul. Nici măcar pe al tău nu-l mai simt!
  • Cum este posibil?
  • Nu știu, hai să găsim cartea și să plecăm, nu-mi place locul acesta.

Robert avea dreptate, înainte de a intra în oraș simțeam sângele la tot pasul iar acum nimic, ceva se întâmpla iar eu nu-mi puteam da seama ce. Eram pe punctul de a renunța, nu gaseam nimic, iar la un moment dat am văzut niște scări ce păreau să coboare foarte adânc în subteran. La capătul scărilor se afla o încăpere rotundă iar în mijlocul acesteia pe o piatră destul de mare era așezată cartea ce conținea legenda, în sfârșit puteam afla adevărul. Însă nu totul era atât de simplu pe cât părea, când am aruncat o privire mai atentă prin încăpere am observat că pereții și podeaua erau formate din cadavre, o mulțime de cadavre, probabil acolo erau toți locuitorii orașului respectiv, doar patru dintre ei mi-au atras atenția în mod special și mai exact cei care erau așezati în jurul cărții. Ceva nu era inregulă cu ei, nu arătau ca ceilalți, păreau mumificați sau mai bine zis uscați, când m-am întors spre Robert i-am putut observa privirea îngrozită.

  • Ce ai pățit?
  • Îi vezi pe cei patru care susțin cartea?
  • Da, îi văd.
  • Defapt o păzesc.
  • Adică? Sunt doar niște cadavre.
  • Nu, sunt vampiri.
  • Vampiri!? Dar nu au niciun pic de sânge în ei.
  • Poate că sunt de prea mult timp aici.
  • În cat timp ajungi așa?
  • În 200 de ani.

Atunci am știut că nu îi pot omorî decât intr-un singur mod, trebuia să-i las să-mi bea sângele, dar cum să fac asta fără ca Robert să fie prins la mijloc, cu siguranță el nu ar fi aprobat planul meu așa că într-o fracțiune de secundă i-am rupt gâtul iar el a căzut inconștient pe jos. După aceea am început să înaintez printre cadavre până ce am ajuns la carte, de îndată ce am atins-o cei patru vampiri s-au ridicat, m-au privit pentru o clipă iar după aceea au sărit să mă mușt. Doi dintre ei m-au mușcat de gât iar ceilalți doi de încheieturile mâinilor, am simțit cum viața începe să mă părăsească ușor, simțeam că nu se mai opresc, că nu se mai satură, în acel timp un gând m-a lovit din plin, dacă erau imuni la otrava sângelui meu, dar în clipa următoare cei patru au căzut ca secerați și eu odată cu ei, eram slăbită și simțeam nevoia să mă odihnesc.

Sânge otrăvit – Hanna .28.

Suflet călător

             Odată ajunși acasă, Robert a început să traducă conținutul foilor, era foarte serios și nu voia să-mi zică nimic. Pe măsură ce timpul trecea eu eram din ce în ce mai agitată, iar Robert părea tot mai speriat, avea o privire abătută ce mă agita și mai mult. La un moment dat Robert s-a ridicat și privind în jos mi-a spus ceva ce eu refuzam să aud.

  • Imi pare rău, dar aici nu scrie nimic.
  • Cum nimic? Robert! Sunt trei pagini, ce scrie pe ele?
  • Scrie ceva despre o carte.
  • Ce carte? Atunci el a mai aruncat o privire peste paginile prăfuite și a tresărit.
  • Legenda Hannei!
  • Ce? Ce-i cu ea?
  • Cartea! În carte este scrisă lehenda Hannei.
  • Și unde este cartea?
  • Este ascunsă într-un loc sacru.
  • Și scrie acolo unde?
  • Da, scrie, se pare că vom face o mică excursie.
  • Da, hai să…

Vezi articolul original 250 de cuvinte mai mult

Sânge otrăvit – Hanna .28.

             Odată ajunși acasă, Robert a început să traducă conținutul foilor, era foarte serios și nu voia să-mi zică nimic. Pe măsură ce timpul trecea eu eram din ce în ce mai agitată, iar Robert părea tot mai speriat, avea o privire abătută ce mă agita și mai mult. La un moment dat Robert s-a ridicat și privind în jos mi-a spus ceva ce eu refuzam să aud.

  • Imi pare rău, dar aici nu scrie nimic.
  • Cum nimic? Robert! Sunt trei pagini, ce scrie pe ele?
  • Scrie ceva despre o carte.
  • Ce carte? Atunci el a mai aruncat o privire peste paginile prăfuite și a tresărit.
  • Legenda Hannei!
  • Ce? Ce-i cu ea?
  • Cartea! În carte este scrisă lehenda Hannei.
  • Și unde este cartea?
  • Este ascunsă într-un loc sacru.
  • Și scrie acolo unde?
  • Da, scrie, se pare că vom face o mică excursie.
  • Da, hai să mergem.
  • Acum? Nu Alle, mergem mâine.
  • Bine, ai dreptate, trebuie să ne odihnim.

             Noaptea aceea a trecut  foarte greu, aveam o mulțime de gânduri în minte, nu-mi dădeau pace, eram nerăbdătoare, voiam să ajung cât mai repede în acel loc. A doua zi m-am trezit devreme, m-am dus la bucătărie și am luat două pungi cu sânge, apoi m-am dus la Robert care a rămas puțin surprins dar după un timp a înțeles că aveam nevoie de hrană. Când l-am rugat să se pregătească el a început să râdă și m-a tras în pat, apoi s-a așezat ușor peste mine și a început să mă sărute, dar eu nu aveam de gând să-i fac jocul așa că l-am întrerupt de îndată și l-am rugat să fie serios, a înțeles mesajul meu și a fost gata de plecare în cinci minute. După o zi de mers cu mașina am ajuns la destinație, era un orășel micuț situat la marginea unei păduri, era straniu, părea lipsit de viață, tot ceea ce vedeam în jurul meu erau doar clădiri mari și foarte vechi majoritatea părăsite iar celelalte locuite dar aflate în aceeași stare de degradare. Robert îmi spusese pe drum că ar trebui să trecem printr-un parc care se află în interiorul pădurii, iar undeva în capătul acestuia se află o casă foarte mare care până nu demult a fost un sanatoriu, un loc al groazei, un loc în care un vampir s-ar simți în largul său.

Sânge otrăvit – Hanna .27.

  • Da, văd că nimic, dar totuși răspunde-mi la întrebare
  • Eu, eu…
  • Stai liniștit, nu mănânc oameni.
  • De unde ști că sunt om?
  • Eu pot mirosi sângele de vampir. De ce l-ai minți pe Isidor? Ce vrea defapt?

Nu spunea nimic, pur și simplu mă privea îngrozit, nu puteam să scot niciun cuvânt de la el, așa că am hotărât să plec, voiam să-l văd pe Robert, voiam să aflu totul să0mi aflu legenda.

Când am ajuns în fața casei am ezitat un moment, am tras aer în piept și am intrat căutândul cu privirea în ciuda faptului că știam unde se află încă dinainte de a intra în casa, îi simțeam sângele, știam că este acolo.

  • Robert?
  • Alle? Unde ai fost?
  • Nu o să-ți vină să crezi când o să-ți spun. Ne-am așezat și am început să-i povestesc ce mi se întâmplase, în tot acest timp el a privit în gol, punea cevala cale.
  • O să mergem la Marius acasă să căutăm foile.
  • Bine să mergem, chiar vreau să aflu totul.
  • Stai liniștită, nu cred că ceea ce aspus este adevărat. Atunci m-a strâns ăn brațe așa cum niciodată nu o mai făcuse.

Pe drum am continuat să vorbim despre legenda Hannei, el îmi povestea  ce știa iar eu îl ascultam cu atenție și îl priveam în același timp, atunci mi-am dat seama că nu sunt singură.

  • Și iată că am ajuns!
  • Da, am ajuns.
  • Hei, ce crezi că faci? Vin cu tine.
  • Bine, să mergem.

Odată ajunși am avut parte de o surpriză, Domnul Popescu îmi dedicase un întreg altar, avea poze cu mine peste tot , numele meu era scris pe toate obiectele…

  • Wow, ce e asta?
  • Omul ăsta este obsedat de tine.
  • Da, așa se pare/
  • Hai să căutăm hârtiile, nu-mi place locul ăsta.
  • Nici mie, atâtea poze cu mine… când le-a făcut? Omul ăsta îmi cunoaște toată viața, toate obiceiurile.
  • Alle, trebuie să găsim foile.
  • Da, știu, tocmai asta căutam.
  • Stai, stai ce este asta? Atunci Robert a gasit un seif sau mai bine zis o gaură în perete, foile erau acolo împreună cu alte zeci de poze cu mine.
  • Hai să plecăm, nu-mi place locul ăsta.
  • Ce scrie?
  • Nu știu, nu înțeleg nimic, sunt scrise în altă limbă/
  • Dă-mi să văd. Sunt scrise în latină, una destul de veche.
  • Și sti ce scrie? Le poți citi?
  • Da pot, dar îmi va trebui ceva timp.
  • Bine, să mergem acasă. În sfârșit puteam răsufla ușurată, acum puteam afla adevărul.

Sânge otrăvit – Hanna .26.

 

  • Tu ai înebunit? De ce ai rapit-o? Trebuia doar să o faci să creadă menirea ei este cu totul alta.
  • Dar asta am şi făcut, i-am zis ce m-ai rugat tu, nu va afla niciodată cine este cu adevărat.
  • Dar de ce ai legat-o?
  • Tu mă crezi prost? Ea este o Hanna, tânjeşte după sângele meu, cu prima ocazie m-ar fi omorât.
  • Şi vrei să o omori?
  • Da!
  • Nu poţi, este nemuritoare. Se spune că dacă îi zmuljgi o mână îi creşte la loc…
  • Nu te cred. Spunea el cu un rânjet fals ce i se destingea în glas.
  • Cine ştie este prima Hanna care s-a transformat aşa că nu se ştie. Eu unul cred că te va omorî imediat ce se trezeşte.
  • De ce vrei să o minţi? De ce vrei să-i ascunzi adevărul? În sfârşit auzeam şi eu o întrebare inteligentă, chiar aş fi vrut să aflu răspunsul dar se pare că va trebui să-l obşin singură.
  • Pentru că aşa vreau eu.
  • Răspunde-mi sau eşti mort.
  • Bine, bine, Hanna nu trebuie să afle că ea este ultima clonă, nu trebuie să ştie că destinul ei a fost să se transforme, trebuie să creadă în continuare că totul a fost un accident.
  • Dar de ce?
  • Vezi tu eu înainte de a se transforma i-am dat Hannei nişte hârti în care era scrisă legenda ei, doar că foile erau incomplete, am păstrat ultimele două foi.
  • Ce era scris în ele?
  • Scria ceva de genul că atunci când o Hanna se naşte o parte din vampiri mor, iar atunci când e se transformă toţi vampiri vor muri.
  • Adică ea îi va omorî pe toţi?
  • Da, pe toţi mai puţin unul singur, mai exact pe cel care a transformat-o, acel Robert va trăi.
  • Eu totuşi nu inţeleg ce interes ai tu? Ce îţi pasă ţie dacă toţi vampirii vor muri?
  • Ei bine şi eu sunt un vampir, unul tânăr ce-i drept aşa că vreau să trăiesc cât mai mult.

Aflasem destul, acum trebuia să găsesc o modalitate de a scăpa, dar mintea mea era ocupată cu altceva, pur şi simplu nu înţelegeam de ce nu simţisem că Domnul Popescu este vampir, de ce nu-i simţeam sângele… Deodată am simţit un aer rece pe obrazul drept, m-am speriat şi am deschis ochii, era Domnul Popescu ce mă privea mai ciudat şi m-ai speriat ca niciodată, pobabil gândul că eu aş fi putut auzi acea discuţie îl făcea să-şi piardă minţiile.

  • În sfârşit te-ai trezit.
  • Marius să ştii că…s-a trezit, eu am plecat!

Nici nu a apucat să-şi termine propoziţia şi eu eram deja lângă el, l-am privit în ochi iar apoi i-am şoptit încet la urechea stângă „cu prima ocazie” apoi cu o forţă uimitoare l-am înşfăcat şi am început să mă hrănesc cu sângele lui. Domnul Popescu paralizase de frică gândindu-se că el va fi următorul în meniul meu, dar din păcate aveam alte planuri cu dânsul.

  • Stai jos! I-am poruncit eu privindu-l în ochi, iar el s-a aşezat aprobând din cap.
  • Spune-mi, ce a fost în capul tău când ai făcut toate astea?
  • Nimic!

Sânge otrăvit – Hanna .25.

– Bine. La început acesta nu a luat în serios spusele soţiei, dar după o lună a început să simtă tot mai mult nevoia de sânge. S-a transformat într-o noapte cu lună plină, era într-un loc pustiu şi deodată a dat peste un om  ce sângera, când a văzut sângele s-a repezit să-l guste.

– Şi? Ce s-a mai întâmplat?

– Transformarea a durat trei zile.

– Ce s-a întâmplat cu Hanna?

– Hanna a crescut alături de tatăl său, iar pe măsură ce creştea începea să semene tot mai mult cu mama sa. Isidor nu a m-ai suportat să-şi vadă fiica aşa că a dat ordin să fie ucisă.

– Deci prima Hanna este fiica lui?

– Da, iar acesta regretă şi în ziua de astăzi faptul că şi-a ucis fiica.

– De ce regretă?

– Deoarece după trei sute de ani a aflat că doar atunci când o Hanna se va transforma el şi toţi ceilalţi vampiri pe care el i-a creat vor muri.

– Adcă vrea să moară?

– Alle, Isidor nu este un vampir obişnuit, din momentul în care s-a transformat a trabuit să îndure foarte multe.

– Ce anume?

– A trait cu vina, cu frica că blestemul nu se va sfârşi niciodată, cu regretul că si-a ucis soţia şi fiica…

– Mi-am amintit ceva din acea noapte, Robert nu ştia că sunt o Hanna, a aflat abia dupa ce m-a vindecat.

– Da, aşa a fost! Poate te înşeli?

– Eu nu mă înşel niciodată.

Ceva nu era în regulă cu, acel vampir îmi transmitea o senzaţie ciudată. Nu era credibil, mai degrabă părea un impostor, un ciudat ce nu spunea nimic concret, poate ar trebui sa nu am încredere în el.

– Şi câţi ani ai?

– M-ai întrebat ieri şi ţi-am spus.

– Cred că am uitat, m-ai zi-mi încă odată.

– Da, am 730 de ani.

– Am înţeles! Dar nu pari atât de bătrân, adică vreau să spun că nu ai o putere atât de mare.

– Problema este că în ultimul timp nu m-am hrănit foarte bine, aşa că sunt foarte slăbit.

S-a contrayis, ieri mi-a spus că are 823 de ani iar azi că are 730, clar ceva nu este în regulă, nu este cine pretinde că este… dar atunci cine să fie? Eram din ce în ce mai confuză, nu m-ai înţelegeam nimic, tot ce voiam în acel moment era să fug cât mai departe.

– Vrei un pahar cu apă?

– Da, sigur că vreau!

Am început să beau din paharul cu apă, dar ceva nu era bine, încă de la prima înghiţitură am simţit cum toţi muşchii mi se contractă, iar apoi am intrat într-o lungă stare de visare. Simţeam că plutesc, că nimic nu m-ai contează… era bine.

M-am trezit după câteva ore, pierdusem noţiunea timpului, nu am vrut să deschid ochii, am preferat să ascult iar din câte puteam eu descifra în cameră erau două persoane ce se certau, doi barbaţi mai exact. Unul dintre ei era Isidor, dar celălalt, vocea lui îmi părea atât de cunoscută. În sfârşit reuşisem să-mi revin, dar încă mai aveam ochii închişi, voiam să aud ce discută cei doi, aşa că mi-am controlat respiraţia şi am început să ascult…