Sânge otrăvit – Hanna .29.

Înaintând prin oraș am ajuns la intrarea în parc iar tot ceea ce puteam vedea era o mulțime de copaci dar și foarte multe scări ce înaintau prin aparenta sălbăticie. Am coborât din mașină și am pornit la drum, am început să urcăm scările treaptă cu treaptă, ni se păreau interminabile, când am ajuns la ultima treaptă ne-am uitat în urma noastră și am observat că nu urcaserăm atât de multe trepte, era ceva ciudat în acel loc dar noi nu aveam timp să ne gândim la asta. În fața noastră apăruse de nicăieri o clădire mare, destul de veche, am vrut să intru dar Robert m-a prins de mână și mi-a zis că va intra el iar eu i-am amintit că sunt nemuritoare și mult mai puternică decât el.

Am început să ocolim clădirea în căutarea unei intrări și am găsit o ușa deschisă, înaintând prin acel loc sinistru teama mă cuprindea din ce în ce mai mult, aș fi vrut să mă întorc, să fug!

  • Alle? Tu nu ai observat nimic ciudat?
  • Nu, tu?
  • Nu ți se pare ciudat faptul că de când am intrat în oraș nu am văzut niciun om?
  • Poate erau în casă, i-am răspuns eu zâmbind.
  • Dar tu nu simți nimic?
  • Ce să simt?
  • Sânge de vampir sau ceva?
  • Nu, de când am intrat în oraș nu i-am mai simțit parfumul. Nici măcar pe al tău nu-l mai simt!
  • Cum este posibil?
  • Nu știu, hai să găsim cartea și să plecăm, nu-mi place locul acesta.

Robert avea dreptate, înainte de a intra în oraș simțeam sângele la tot pasul iar acum nimic, ceva se întâmpla iar eu nu-mi puteam da seama ce. Eram pe punctul de a renunța, nu gaseam nimic, iar la un moment dat am văzut niște scări ce păreau să coboare foarte adânc în subteran. La capătul scărilor se afla o încăpere rotundă iar în mijlocul acesteia pe o piatră destul de mare era așezată cartea ce conținea legenda, în sfârșit puteam afla adevărul. Însă nu totul era atât de simplu pe cât părea, când am aruncat o privire mai atentă prin încăpere am observat că pereții și podeaua erau formate din cadavre, o mulțime de cadavre, probabil acolo erau toți locuitorii orașului respectiv, doar patru dintre ei mi-au atras atenția în mod special și mai exact cei care erau așezati în jurul cărții. Ceva nu era inregulă cu ei, nu arătau ca ceilalți, păreau mumificați sau mai bine zis uscați, când m-am întors spre Robert i-am putut observa privirea îngrozită.

  • Ce ai pățit?
  • Îi vezi pe cei patru care susțin cartea?
  • Da, îi văd.
  • Defapt o păzesc.
  • Adică? Sunt doar niște cadavre.
  • Nu, sunt vampiri.
  • Vampiri!? Dar nu au niciun pic de sânge în ei.
  • Poate că sunt de prea mult timp aici.
  • În cat timp ajungi așa?
  • În 200 de ani.

Atunci am știut că nu îi pot omorî decât intr-un singur mod, trebuia să-i las să-mi bea sângele, dar cum să fac asta fără ca Robert să fie prins la mijloc, cu siguranță el nu ar fi aprobat planul meu așa că într-o fracțiune de secundă i-am rupt gâtul iar el a căzut inconștient pe jos. După aceea am început să înaintez printre cadavre până ce am ajuns la carte, de îndată ce am atins-o cei patru vampiri s-au ridicat, m-au privit pentru o clipă iar după aceea au sărit să mă mușt. Doi dintre ei m-au mușcat de gât iar ceilalți doi de încheieturile mâinilor, am simțit cum viața începe să mă părăsească ușor, simțeam că nu se mai opresc, că nu se mai satură, în acel timp un gând m-a lovit din plin, dacă erau imuni la otrava sângelui meu, dar în clipa următoare cei patru au căzut ca secerați și eu odată cu ei, eram slăbită și simțeam nevoia să mă odihnesc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s