Sânge otrăvit – Hanna .25.

– Bine. La început acesta nu a luat în serios spusele soţiei, dar după o lună a început să simtă tot mai mult nevoia de sânge. S-a transformat într-o noapte cu lună plină, era într-un loc pustiu şi deodată a dat peste un om  ce sângera, când a văzut sângele s-a repezit să-l guste.

– Şi? Ce s-a mai întâmplat?

– Transformarea a durat trei zile.

– Ce s-a întâmplat cu Hanna?

– Hanna a crescut alături de tatăl său, iar pe măsură ce creştea începea să semene tot mai mult cu mama sa. Isidor nu a m-ai suportat să-şi vadă fiica aşa că a dat ordin să fie ucisă.

– Deci prima Hanna este fiica lui?

– Da, iar acesta regretă şi în ziua de astăzi faptul că şi-a ucis fiica.

– De ce regretă?

– Deoarece după trei sute de ani a aflat că doar atunci când o Hanna se va transforma el şi toţi ceilalţi vampiri pe care el i-a creat vor muri.

– Adcă vrea să moară?

– Alle, Isidor nu este un vampir obişnuit, din momentul în care s-a transformat a trabuit să îndure foarte multe.

– Ce anume?

– A trait cu vina, cu frica că blestemul nu se va sfârşi niciodată, cu regretul că si-a ucis soţia şi fiica…

– Mi-am amintit ceva din acea noapte, Robert nu ştia că sunt o Hanna, a aflat abia dupa ce m-a vindecat.

– Da, aşa a fost! Poate te înşeli?

– Eu nu mă înşel niciodată.

Ceva nu era în regulă cu, acel vampir îmi transmitea o senzaţie ciudată. Nu era credibil, mai degrabă părea un impostor, un ciudat ce nu spunea nimic concret, poate ar trebui sa nu am încredere în el.

– Şi câţi ani ai?

– M-ai întrebat ieri şi ţi-am spus.

– Cred că am uitat, m-ai zi-mi încă odată.

– Da, am 730 de ani.

– Am înţeles! Dar nu pari atât de bătrân, adică vreau să spun că nu ai o putere atât de mare.

– Problema este că în ultimul timp nu m-am hrănit foarte bine, aşa că sunt foarte slăbit.

S-a contrayis, ieri mi-a spus că are 823 de ani iar azi că are 730, clar ceva nu este în regulă, nu este cine pretinde că este… dar atunci cine să fie? Eram din ce în ce mai confuză, nu m-ai înţelegeam nimic, tot ce voiam în acel moment era să fug cât mai departe.

– Vrei un pahar cu apă?

– Da, sigur că vreau!

Am început să beau din paharul cu apă, dar ceva nu era bine, încă de la prima înghiţitură am simţit cum toţi muşchii mi se contractă, iar apoi am intrat într-o lungă stare de visare. Simţeam că plutesc, că nimic nu m-ai contează… era bine.

M-am trezit după câteva ore, pierdusem noţiunea timpului, nu am vrut să deschid ochii, am preferat să ascult iar din câte puteam eu descifra în cameră erau două persoane ce se certau, doi barbaţi mai exact. Unul dintre ei era Isidor, dar celălalt, vocea lui îmi părea atât de cunoscută. În sfârşit reuşisem să-mi revin, dar încă mai aveam ochii închişi, voiam să aud ce discută cei doi, aşa că mi-am controlat respiraţia şi am început să ascult…

Reclame