Sânge otrăvit – Hanna .24.

             Legenda Hannei

            – Ce vrei de la mine? De ce mă urmăreşti?

            – De ce nu te-am putut constrânge?

            – În caz că nu ai observat eu sunt cea care pune întrebările aici.

            – Sunt Isidor.

            – Doar atât? Câţi ani ai?

            – Am 53 de ani.

            – De cât timp eşti vampir?

            – De 823 de ani.

            – Hmm! Eşti unul dintre cei m-ai vechi vampiri pe care i-am întâlnit.

            – Tu cine eşti? De unde şti că sunt vampir?

            – Oare pentru că şi eu sunt vampir. Sunt o Hanna şi îţi pot simţi sângele de la kilometri distanţă.

            – Dar tu nu trebuia să te transformi…

             O nouă zi era pe punctul de a începe, iar eu eram pe punctul de a afla adevărul, de a-mi cunoaşte legenda. Stabilisem o întâlnire cu Isidor care îmi promisese că îmi va spune tot ce vreau să ştiu în schimbul vieţii lui. Spun asta pentru că în acea seară aveam de gând să-l ucid, îmi doream să-i golesc trupul de sânge, însă acesta m-a implorat să-l las în viaţă.

            – Eu una nu înţeleg nimic din ce îmi spui… câte Hanna au fost până la urmă? De ce eu sunt aleasă? Ce înseamnă asta?

            – Ce nu înţelegi? Eşti o copie a primei Hanna, la fel ca celelelte. Au mai fost cinci înaintea ta, şi niciuna nu s-a transformat, toate s-au sinucis.

            – Cine a fost Hanna?

            – A fost prima femeie binecuvântată cu un fiu, însă aceasta a avut o fată pe care a botezat-o Hanna, ruga ascultată…

            – Tot nu înţeleg.

            – Lasă-mă să termin. Când Isidor, soţul acesteia a aflat că a născut o fată şi nu un băiat, cum îşi dorise, acesta şi-a pierdut minţiile şi şi-a ucis soţia, care înainte să moară a ridicat un blestem asupra acestuia.

            – Ce blestem?

            – La blestemat să ducă o viaţă veşnică până ce ultima Hanna se va naşte.

            –  Cum? Nu era vampir?

            – Nuu, nu! Era om, iar soţia sa era vrăjitoare.

            – Şi fata? Ce s-a întâmplat cu ea?

            – Ai răbdare, vom ajunge şi acolo.

            – Spune-mi, şi dacă dacă se poate mai repede

Reclame

2 gânduri despre „Sânge otrăvit – Hanna .24.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s