Sânge otrăvit – Hanna .15.

În mai puţin de o secundă m-am făcut nevăzută lăsându-l pe Robert în urma mea privindu-mă cu neputinţă şi uimire. Nu a trecut mult timp şi am simţit un vampir, era o fată blondă, sângele ei avea un parfum aparte, l-am putut simţi de la sute de metri, când m-am apropiat aceasta a încercat să schiţeze un gest însă eu eram prea rapidă. Când am simţit sângele m-am speriat dar cu fiecare înghiţitură simţeam cum fiecare nerv mi se activa, cum încet reveneam la viaţă. Mă simţeam atât de bine, am abandonat trupul lipsit de vlagă şi m-am întors la Robert, acum eram aproape un vampir. Când am ajuns în cameră Robert era aşezat pe pat, mă privea blând dar în acelaşi timp parea speriat de ce ar putea urma.

– Te-ai hrănit?

– Da!

– Acum urmează transformarea.

– Cum? Ce? Nu am mai putut spune nimic pentru că am leşinat. Transformarea începuse, sângele ce îmi făcuse atâta de mult bine în urmă cu câteva ore acum urma să mă schimbe pentru totdeauna. Transformarea a avut loc în trei etape. Prima etapă a fost cea mai dificilă dar şi cea mai rapidă, am simţit cum în câteva ore sângele meu a fost înlocuit de sângele cel nou. A doua etapă a fost cea mai durerosă, acum corpul meu începea să se modifice, să se întărească, fiecare os avea să sufere modificări drastice. Însă a treia etapă a fost cea mai lungă, timp de două zile mintea şi corpul meu au încerat să se adapteze cu noua viaţă, o viaţă lungă şi fără sfârşit. Când m-am trezit din starea de letargie în care fusesem cuprinsă Robert mi-a dăruit un inel, cu ajutorul căruia puteam ieşi la lumină, puteam privi soarele fără teama de a mă stinge.

                                                                                                                                 14 februrie

            Acum Alle este un vampir, este o fiinţă supranaturală cu puteri inepuizabile. Oare ce se va întâmpla acum? Oare ea îşi va îndeplini destinul?

                                                                                                                                             16 februarie

            Nu-mi pot găsi cuvintele potrivite, nu pot exprima în cuvinte ce am simţit când am vazut-o pe Alle întinsă pe cimentul umed. În acel moment mă gândeam doar la faptul că nu o pot pierde, nu atunci, nu aşa. Da, i-am dat sângele meu dar nu am vrut să o rănesc şi mai mult, am vrut doar să o ajut, să o salvez. Transformarea ei a durat trei zile în care ea a suferit mult, mai mult decât orice alt vampir, probabil de vină a fost faptul că ea s-a hrănit cu sânge de vampir.

Reclame

Sânge otrăvit – Hanna .14.

– Cu sânge de om.

– Cu sânge? Dar ce sunt eu?

– Acum eşti un vampir la fel ca mine.

– Nu, nu. Am înecput să ţip disperată şi să-l lovesc cu pumnii în piept. De ce?

– Nu ştiu! Sângele meu trebuia doar să te vindece nu să te transforme.

– De ce nu mi-ai spus ce eşti?

– Nu am vrut să te sperii…

– Da, cum să nu, voiai să mă transformi mai bine zis.

– Nu Ale, nu am vrut să fac asta.

Deodată se aud nişte bătăi în uşă, am fugit repede şi am deschis. Era Olivia, foarte supărată că eu am plecat fără să o aunţ.

– Antonescu Hanna Alessandra!

– Da Olivia! Am răpuns cu o voce lipsită de viaţă.

– Ce faci aici?

– Sunt bine, o să vin mai târziu în cameră.

– Dar… aceasta nu a mai apucat să zică nimic deoarece i-am închis uşa în nas, aveam alte probleme mai importante de rezolvat.

– Hanna? Spune Robert cu o voce speriată.

– Da, aşa mă cheamă.

– Nu se poate, eşti o Hanna!

– O ce? Vrei te rog să îmi explici ce se întâmplă?

– O Hanna… eşti o fiinţă supranaturală, deaceea sângele meu te-a transformat. Dar…

– Dar ce? Şi deodată un gând mi-a patruns în minte, hârtiile de la domnul Popescu, sigur au o legătură cu asta. Fără să stau pe gânduri m-am dus în camera mea şi am luat foile, iar Robert a rămas în spatele meu uimit.

– Ce sunt astea? Întreabă el cu o voce calmă.

– Răspunsuri, asta sunt, răspunsuri.

A urmat o linişte ameţitoare în care eu citeam fără să respir conţinutul foilor din faţa mea. Când am terminat de citit am patruns linistea  cu o voce ironică.

– Se pare că te-ai înşelat…

– În ce privinţă?

– Eu trebuie să mă hrănesc cu sânge de vampir, nu de om.

– Ce? Cum este posibil?

– Scrie aici că Hanna reprezintă prima fiinţă nemuritoare ce se hrăneşte cu sângele semenilor săi. Însă sângele ei este otravă pentru aceştia, la fel şi muşcătura ei…

– Nu pot să cred. Poţi să bei de la mine?

– Nu pot pentru că fiinţa nemuritoare care a hrănit-o prima dată pe Hanna este imun la otrava ei, în acelaşi timp aceasta reprezintă şi antidotul pentru aceasta.

– Asta nu înseamnă că nu poţi bea.

– Ba da. Aici scrie că sângele tău va fi otravă pentru mine până ce voi omorî toate fiinţele nemuritoare de pe pământ.

– Alle, eu… îmi pare rău! Nu am vrut!

– Da, şi mie imi pare rău.

Sânge otrăvit – Hanna .13.

Transformarea

                            8 februarie

            Nici eu nu înţeleg ce mi s-a întâmplat, m-am abţinut timp de cinci luni, setea mea a fost potolită oare sau doar m-am obişnuit cu prezenţa lui Ale. E atât de frumoasă, părul ei negru şi lung îi acoperă atât de sublim spatele, iar ochii ei negri te trimit într-o stare de euforie.

            Era ora douăsprezece, m-am trezit brusc şi simţeam că nu mai am aer, deodată camera ce odată mi se părea spaţioasă acum era neîncăpătoare. Nu înţelegeam ce mi se întâmplă, aveam nevoie de are… am deschis uşor uşa şi m-am îndreptat cu paşi repezi spre balcon, era o linişte profundă, tot ce se auzea erau picioarele mele goale lipindu-se de gresia rece. Când am ajuns m-am apropiat uşor de balustradă şi am privit în jos, după am privit în zare. Aveam o privire pierdută, din neatenţie m-am aplecat prea mult peste balustradă şi am alunecat. Am căzut în gol trei etaje, tot ce am mai putut face a fost să scot un ţipăt ascuţit dar mult prea scurt pentru a fi auzit de cineva.

Eram acolo întinsă pe cimentul umed, simţeam cum viaţa încerca să-mi părăsească trupul. Dar era bine, eram pe moarte şi mă simţeam bine, simţeam o alinare plăcută. Nu a durat mult şi am auzit o voce caldă, era Robert, voiam să deschid ochii şi să-i spun că sunt bine, dar nu puteam, mă cufundam din ce în ce mai mult în întuneric. Am simţit un lichid ciudat ce îmi invada corpul, nu ştiam ce este dar era atât de bun, voiam mai mult şi deodată fără să-mi dau deama i-am cuprins mâna lui Robert şi am început să beau mai mult, de data asta cu o sete de neoprit. El nu făcea nimic, doar privea cum îi goleam trupul de sânge, nu părea surprins de gestul meu.

A doua zi m-am trezit în camera lui Robert, aveam o durere îngrozitoare de cap, pentru un moment am crezut că totul a fost doar un vis urât. Robert a venit lângă mine, iar eu m-am ridicat în capul oaselor.

– Cum te simţi?

– Bine, am avut un vis urât şi…

– Nu a fost un vis.

Atunci m-am îndepărtat speriată, îl priveam îngrozită.

– Ce eşti tu? Ce sunt eu? Şi am început să plâng. El mi-a cuprins faţa între palme privindu-mă nedumerit de parcă nici el nu ştia ce se întâmplase cu mine.

– Trebuie să te hrăneşti sau vei muri.

– Să mă hrănesc? Cu ce?

 

Sânge otrăvit – Hanna .12.

Astăzi am cedat, am gustat sânge de om, am băut direct din venă, a fost extraordinar, în sfârşit foamea mea este potolită. Acum o pot vedea din nou fără să mă tem că aş putea-o răni… ce tot spun, am rănit un om şi îmi pare bine, este ca o reîntoarcere la începuturi când eram o creatură nemiloasă şi răpeam orice viaţă întâlneam.

            – Bună!

– Bună! Şi l-am pupat uşor pe buze. Ce faci?

– Bine, tu?

– Îmi era dor de tine, voiam să te văd şi cam atât.

– Hmm, deci totul se rezumă la mine?

– Dar şi normal. Cum a fost în vacanţă?

– Bine!

– Bine? Doar bine?

– Da, doar bine.

– Eu trebuie să plec, mă duc la facultate.

– Ai examen?

– Da!

– Bine, succes! Şi l-am pupat uşor pe obrazul drept, dar el nu mi-a întors pupicul, a zâmbit şi a plecat fără să mai zică nimic.

Atunci l-am simţit altfel, ceva se schimbase în acel timp, era rece, distant, nu mai era acelaşi. Oare ce se întâmplase? În mintea mea erau mii şi mii de gânduri fără sens, nu înţelegeam de ce el se comporta aşa, în puţinul timp petrecut împreună ajunsesem să-l cunosc destul de bine, ajunsesem să-l iubesc foarte mult.

După o lună totul revenise la normal, chiar şi Robert, mă simţeam bine în preajma lui şi ne înţelegeam mai bine ca niciodată. Sesiunea se terminase iar eu reuşisem să iau note acceptabile, în timp ce Olivia luase note maxime la toate materiile. Era o fată inteligentă iar eu mă bucuram pentru ea.