Sânge otrăvit – Hanna .9.

– Bună! Zic eu destul de emoţionată.

– Bună! Ăsta e pentru tine!

– Mulţumesc! Şi în acel moment mă pupă uşor pe obrazul drept.

– Ce faci? Vrei să ieşim la o plimbare?

– Da, cum să nu!

– Bine, să mergem atunci!

Am mers în parc, ne-am plimbat trei ore, timp în care am vorbit despre foarte multe lucruri, până la un moment dat în care am început să orbim despre facultate iar eu i-am povestit ce mi se întâmplase.

– Dar de ce este atât de interesat de numele tău?

– Nu ştiu… chiar nu-mi pot da seama.

– Dar ce poate însemna Alessandra?

– Aaa, păi el nu… şi atunci m-am oprit, nu ştiam de ce dar am simţit că nu trebuie să-i spun că defapt el interesat de celălalt nume al meu, aşa că am tăcut.

– Ce voiai să zici?

– Că Alessandra era un fel de protector al zeilor, probabil este ceva ce se leagă de cursul lui.

– Da, poate…

– Ne întoarcem acasă?

– Da, dacă tu vrei. Să mergem!

Când am ajuns în faţa uşii el mi-a spus că va trebui să plece pentru câteva zile, dar că o să vorbim când se întoarce, iar apoi m-a pupat uşor pe obrazul drept, aşa cum mă obişnuise. Am închis pentru o secundă ochii, iar când i-am deschis dispăruse. Când am intrat în cameră am dat peste Olivia care aştepte cu sufletul la gură să-i povestesc ce s-a întâmplat între noi.

– Si? Ceva?

– Şi… nimic! Spun eu uşor dezamăgită.

– Nici măcar un pupic pe obraz?

– Ba da, dor unul.

– E bine, pentru început!

– Da, pentru început…

– Când vă mai întâlniţi?

– A spus că va lipsi câteva zile şi că o să vorbim când se întoarce.

Ceea ce nu ştiam în acel moment era faptul că el nu avea de gând să plece nicăieri şi că defapt a rămas închis în camera sa timp de o săptămână, iar în tot acest timp a încercat să-şi potolească foamea, a încercat să şteargă orice urmă sinistră de pe chipul său.

Reclame

Sânge otrăvit – Hanna .8.

– Hei, unde ai fost?

– Am băut o cafea cu Robert.

– Robert? Tipul de ieri?

– Da!

– Toată dimineaţa?

– Da. Spun eu mirată. Ce e rău în asta?

– Nimic!

– Bună ziua copii!

– Bună ziua, am zis toţi în cor.

– Astăzi vă voi vorbi despre… Olivia? Poate vrei să ne vorbeşti tu despre ceva interesant?

– Mă scuzaţi!

– Bine, te scuz. Cum spuneam astăzi vom vorbi despre arheologie, ce presupune aceasta şi ce ar trebui să învăţaţi aici.

Şi au urmat patru ore destul de plictisitoare în care unii au dormit, alţi s-au plictisit, iar foarte puţini au fost atenţi la ce s-a discutat. Dacă te întrebi în ce categorie mă aflam eu, nu e aşa greu de ghicit, eu m-am gândit doar la el şi la minunata noastră întâlnire. Nici acum nu pot să cred că am avut curaj să-i bat la uşă, parcă ceva din interior m-a îndemnat să fac asta iar eu desigur că nu m-am înpotrivit. Pentru prima dată mă simţeam în largul meu, de parcă locul meu ar fi fost dintotdeauna acolo, lângă el…

– Cursul de astăzi a luat sfârşit… ne vedem săptămâna viitoare!

– Alessandra?

– Da! Spuneţi!

– Te rog rămâi, vreau să te întreb ceva.

– Da, vă ascult! Oare ce vrea să mă întrebe?

– Te-ai interesat ce înseamnă numele tău?

– Aaaa… nu am avut timp, dar o să caut!

– Ne e nevoie, am căutat eu în locul tău!

– Mulţumesc! Spun eu puţin mirată, după ce acesta mi-a dat nişte foi ce păreau foarte vechi.

– La revedere!

Pe drum m-am tot gândit, dar pur şi simplu nu-mi puteam expica de unde atâta inters pentru un singur nume. Am ajuns acasă şi am pus foile în dulap lângă celelalte cărţi, fără să le citesc. Am auzit că cineva bate la uşă, când am deschis am văzut că era Robert, avea un trandafir în mână.

Sânge otrăvit – Hanna .7.

Pregătirea

În dimineaţa aceea m-am trezit devreme am luat două ceşti din raft , am făcut o cafea şi am pornit spre camera 332. Am bătut de două ori şi nu mi-a răspuns, aşa că am mai bătut odată, desigur ca a treia oară a fost cu noroc.

– Bună dimineaţa! Cafea?

– Da, intră! Mi-a spus el cu un zâmbet larg de parcă ştia că asta urma să se întâmple.

– Şi Robert! Ce faci?

– Mult mai bine acum că te-am văzut.

– Da, de ce?

– Deoarece eşti o fată frumoasă…

– Mulţumesc!

– În ce an eşti?

– Anul întâi, la arheologie. Tu?

– Anul patru, medicină.

– Medicină zici? De ce tocmai asta?

– Hm… tu de ce ţi-ai ales tocmai arheologie?

– Ha ha! Nu se pune, tu primul!

– Bine, am ales medicina deoarece vreau să cunosc omul din punct de vedere ştiinţific.

– Şi ai vrea să cunoşti ceva în mod special?

– Da, sângele, adică vreau să spun că mi-ar plăcea să-i cunosc mai bine structura şi funcţiile…

Şi el începe să mă privească insistent.

– Da, e rândul meu, am ales arheologia pentru că vreau să cunosc enigmele acestei lumi.

– Da, inteligent răspuns.

– Mulţumesc.

– Hm, foarte bună cafeaua.

– Da, merci! Ce puteam spune mai mult, eram pur şi simplu fascinată de el, era aşa frumos şi era chiar acolo în faţa mea, iar din când în când reuşam să-i surprind zâmbetul. Am vorbit ore în şir despre toate subiectele posibile, ştia atât de multe încât nu-mi venea să cred că este real, mă simţeam ca într-un vis.

– Astăzi nu ai cursuri?

– Ba da.. vai! Cât este ceasul! Nu pot să cred că a trecut atâta timp, trebuie să plec!

– Bine, pa pa!

– Pa! Şi m-a pupat uşor pe obrazul drept.

Nu-mi vine să cred că am vorbit cinci ore încontinuu, dar trebuie să recunosc că au fost cinci ore pline de armonie. Când am ajuns în clasă, mi-am dat seama că plecasem fără Olivia, dar ea era deja în bancă şi mă aştepta.

Sânge otrăvit – Hanna .6.

– Bună!

– Bună! Eu sunt Ale!

– Robert, încântat de cunoştinţă!

– La fel… este el, cel cu voce angelică.

– Şi? Eşti singură?

– Da! O să fac o scurtă plimbare.

– Bine, mi-a părut bine că te-am cunoscut.

– Şi mie! La ce cameră stai?

– La 332! Tu?

– Imposibil! Eu stau la 333 şi nu te-am văzut până acum.

– Ce pot să spun! Se mai întâmplă!

– Da aşa e, o zi bună!

– Mulţumesc.

Nu pot să cred că în sfârşit l-am văzut, am vorbit cu el. Era atât de aproape de mine încât i-am putut observa până şi cele mai ascunse trăsături. Dar ce m-a impresionat au fost ochii lui, sau mai bine zis privirea. Are o privire pătrunzătoare, limpede, aşa cum nu am mai întâlnit niciodată…

     14 Octombrie

Ale! Ce făptură frumoasă, cu privire blândă şi voce suavă. Oare de ce m-am oprit? De ce am vorbit cu ea? Are ceva special ce mă atrage, ceva bun, sincer şi totodată misterios sau poate mai bine zis îmi aminteşte de ea. Au acelaşi zâmbet, aceaşi privire, acelaş aer copilăresc dar totuşi una este moartă  iar cealălaltă este vie.