Sânge otrăvit – Hanna .5.

– Da, chiar este foarte special. Şi acum cursul vostru se sfârşeşte. Ne vedem mâine, sper să mă pot baza pe toţi treizeci şi trei.

– Domnule profesor?

– Da Hanna!

– Aş prefera să-mi spuneţi Alessandra!

– Bine, vrei să mă întrebi ceva?

– Da, aş vrea să ştiu ce semnificaţie are numele meu?

– Înseamnă ruga ascultată şi guvernează în jurul cifrei trei.

– Mulţumesc! O zi bună!

– Mâine din nou la facultate…

– Da, nu pot să cred că au trecut două săptămâni. Ale?

– Da!

– În prima zi de facultate ai zis că cifra trei te urmăreşte!

– Da, aşa este!

– De ce crezi asta?

– Foarte simplu! Sunt înăscută în data de 03.03.1993 la ora trei şi pe deasupra stau la camera 333, fac cursuri în sala 33 şi o să fac trei ani de facultate. Deci ce părere ai?

– Da ai dreptate, chiar te urmăreşte.

– Azi nu m-am simţit prea bine… cred că o să fac o mică plimbare, am nevoie de aer.

– Bine, vrei să vin cu tine?

– Nu te supăra, dar prefer sa fiu singură!

Ce gânduri dezordonate am, cât de ameţită am fost în ultima vreme… m-am tot gândit la băiatul cu voce angelică, oare de ce nu m-am întors atunci? Poate că nu o să-l mai văd niciodată sau mai bine zis să-l aud. Wow! Ce băiat frumos! Vai! O să treacă pe lângă mine… are ochii albaştri, dar nu am mai văzut un asemenea albastru niciodată. Dar ce face? Se opreşte? ( Îmi spun eu uimită în gând.)

Reclame

Sânge otrăvit – Hanna .4.

– Ale, de ce nu te-ai putut trezi, nu ai dormit bine?

– Ba da, dar în ultimul timp am fost destul de obosită. Doar nu o să-ţi spun că jumătate din noapte nu am putut dormi din cauza ta sau mai bine zis a nelinişti care o transmiţi.

– Da! Şi eu am fost foarte obosită.

– Mda.

– Astăzi este prima noastră zi de facultate, nu ai emoţii?

– Sincer, chiar deloc! Sper doar să avem un orar lejer.

– Cum? Nu ai orarul?

– Nu!

– Stai liniştită îl am eu şi este destul de lejer.

– Ce bine!

Şi în sfârşit am ajuns, deşi am mers doar zece minute, mi s-a părut o veşnicie, nu ştiu de ce dar astăzi timpul pare să stea în loc.

– Sala treizeci şi trei, am ajuns!

– Treizeci şi trei! Oare de ce mă urmăreşte cifra trei?

– Prostii, ce tot spui! Este doar o coincidenţă.

– Ai dreptate, hai să intrăm.

– Să ne aşezăm aici.

– Nu, adică mai bine ne aşezăm lângă fete!

– Bine, să mergem.

– Bună!

– Bună!

– Eu sunt Ale, iar ea este Olivia!

– Eu sunt Mara iar ea este Corina!

– Bună ziua! Eu o să fiu profesorul vostru timp de trei ani şi tot eu o să fiu îndrumătorul vostru aşa că dacă aveţi întrebări…

– Cum vă numiţi? Spuse Mara cu o voce ironică.

– Mă numesc Popescu Marius. Dumneavoastră?

– Mara, mă numesc.

– Bun! Acum să ne cunoaştem. Vom începe de aici.

Oare de ce se uită aşa la mine? Cred că aşteaptă să-mi vină rândul. Ce privire pătrunzătoare are, parcă ar încerca să-mi citească gândurile… mi-a venit rândul. ( Îmi şoptesc uşurată)

– Bună ziua! Mă numesc Antonescu Hanna Alessandra, sunt din..

– Hanna? Este un nume destul de rar!

– Da, aşa este. ( Oare de ce îl interesează numele meu?)

– Şti ce înseamnă?

– Nu, ştiu doar că este un nume special.

Sânge otrăvit – Hanna .3.

– Bună ziua! I-am zis administratorului.

– Bună ziua domnişoara…

– Ale, pardon Antonescu Alessandra! Am fost repartizată la acest cămin şi am venit să-mi ocup locul.

– Da, staţi puţin… gata am găsit, camera 333 etaj 3.

– Mulţumesc, o zi bună!

Am început să urc scările şi deodată am auzit un „Bună ziua” era o voce caldă, am vrut să-mi întorc privirea dar nu puteam din cauza bagajelor. Îmi doream atât de mult să-l văd, să văd cum arată băiatul cu vocea aceea angelică, dar în schimb am continuat să urc scările.

Şi iată-mă ajunsă în faţa camerei… wow! Câţi treiari, sigur nu e de bine. Măcar să am o colegă drăguţă, bună, tăcută, liniştită…(râzând) vai dar ce de calităţi, imposibil să le găsesc pe toate într-o singură persoană.                                                                                                                – Bună, eu sunt Ale şi se pare că vom fi colege de cameră!                                                                    – Bună, eu sunt Olivia şi da o să fim colege.

Când i-am apucat mâna pentru a o saluta, am simţit cum mii de ace îmi străpung corpul, cu greu mi-am stăpânit lacrimile.

– La ce facultate eşti?                                                                                                                                         – Arheologie, anul I, tu? O întreb eu cu o voce timidă.

– Aaa! La fel ca tine! Se pare că vom fi şi colege.

– Mda… aşa se pare.

Ce repede a trecut ziua asta! Bine cu o persoană atât de vorbăreaţă precum Olivia nici nu se putea altfel. Oricât m-aş gândi nu-mi pot explica ce s-a întâmplat astăzi. De ce am avut acea senzaţie ciudată, oare are legătură cu celelalte? Cred că am mai bine de o oră de când mă tot holbez la Olivia, sper să nu mă observe. Dar sunt sigură că ascunde ceva, şi in niciun caz nu vreau să aflu ce… este ceva sinistru ce nu-mi dă pace, nu pot să nu mă gândesc la asta, pur şi simplu nu pot.

– Ale! Ale! Trezeşte-te! O să întârziem.

– Hm… mai vreau să dorm… te rog…

– Nu! Imposibil, în treizeci de minute trebuie să plecăm.

– Bine, o să mă trezesc.

Vezi că sunt gata! Nu trebuia să te agiţi..

– Da, da cum zici tu! Acum să mergem.

În timp ce coboram scările am auzit din nou acea voce angelică, ce mi se întipărise în minte… era chiar în spatele meu dar nu aveam curaj să mă întorc, deşi îmi doream atât de mult să-l văd, să ştiu cum arată, ce culoare au ochii lui. Dar nu m-am întors, iar vocea a rămas în urmă…

Sânge otrăvit – Hanna .2.

Doar eu

A mai trecut o zi, o zi la fel ca toate celelalte, pustie, rece dar mai ales singuratică. Singuratică, nu stiu de ce, pentru ca am rămas singură sau pentru că abia mai pot schiţa un zâmbet… Din nou am acel sentiment, ceva rău este pe cale să se întâmple, nu ştiu ce dar dar ma urmăreşte de ceva timp. Şi nu-mi pot da seama ce vrea să prevestească, este deja a cincea oară cănd mi se întâmplă. Niciodată n-am mai simţit ceva atât de intens, atât de pătrunzător, simt cum respiraţia  mi se opreşte iar un tremur ma cuprinde. Poate că nu ar trebui să mă gândesc atât de mult la asta, poate este doar in capul meu iar totul va fi bine. Mâine am multe de făcut, mai bine aş adormi.

30 Septembrie

Nu pot să cred că m-am întors înapoi! Oare de ce? Sau mai bine zis pentru ce?                                       Au trecut 10 ani şi tot nu am găsit ce caut, poate ar trebui să mă opresc, să plec mai departe, dar trebuie, simt că trebuie să fac o ultimă încercare. Mâine o să mă mut la căminul studenţesc si sper că ceea ce caut se află acolo. Şi dacă totuşi… Nu, nu ar trebui să gândesc atât de negativ.

 

Şi iată-mă în faţa căminului studenţesc, nu pot să cred că am crescut atât de mult, primul meu an de facultate. Ce emoţie mare! Ziceam eu cu un aer destul de srcastic, sincer la facultate m-am înscris doar din curiozitate sau mai bine zis singurătate.

Sânge otrăvit – Hanna .1.

Introducere

Mă numesc Ale, sau cel puțin așa îmi amintesc, nu știu dacă aveam un nume… în mod sigur aveam unul, dar nu mi-l amintesc. Of! A trecut atâta timp, dar nu o să-ți spun cât, nu vreau să te sperii la fel ca toți ceilalți…

– Da, să mă sperii! Cum să nu! Eu mă numesc Robert, dar te rog mai povestește-mi despre tine

– O să-ți povestesc, stai doar să iau o gură de aer și să prind curaj…

– Da, cum spuneam, sunt o fată specială care a suferit mult, iar în viața asta, destul de lungă apropo, am dat peste toate. Da, peste toate…

– Cum ai spus că te cheamă?

– Robert!

– Doamne, cât îmi place numele ăsta! Știi așa îl cheamă și pe… sau îl chema și pe iubitul meu. Era un băiat tare frumos.

– A murit? Cum era?

– Nu știu dacă mai trăiește, dar în mod sigur el a fost prima și marea mea iubire. Of! Cât îl iubesc… Era frumos, înalt, brunet și avea ochii albaștri, atăt de albaștri încât de multe ori îi confundam cu apa măriii sau cu cerul diminețiilor de vară.

– Și cum v-ați întâlmit? Spune-mi!

– Mai bine o să-ți povestesc de la început, mai bine chiar de dinainte să ne cunoaștem… cât de nefericită eram, la fel ca acum, aveam ochii inundați de lacrimi și sufletul pustiu, iar el m-a umplut de fericire, mi-a redat speranța și mi-a arătat drumul spre iubire, asta până când am aflat ce este defapt. Stai, stai, ai răbdare, o să ajung și acolo…