Sânge otrăvit – Hanna .24.

             Legenda Hannei

            – Ce vrei de la mine? De ce mă urmăreşti?

            – De ce nu te-am putut constrânge?

            – În caz că nu ai observat eu sunt cea care pune întrebările aici.

            – Sunt Isidor.

            – Doar atât? Câţi ani ai?

            – Am 53 de ani.

            – De cât timp eşti vampir?

            – De 823 de ani.

            – Hmm! Eşti unul dintre cei m-ai vechi vampiri pe care i-am întâlnit.

            – Tu cine eşti? De unde şti că sunt vampir?

            – Oare pentru că şi eu sunt vampir. Sunt o Hanna şi îţi pot simţi sângele de la kilometri distanţă.

            – Dar tu nu trebuia să te transformi…

             O nouă zi era pe punctul de a începe, iar eu eram pe punctul de a afla adevărul, de a-mi cunoaşte legenda. Stabilisem o întâlnire cu Isidor care îmi promisese că îmi va spune tot ce vreau să ştiu în schimbul vieţii lui. Spun asta pentru că în acea seară aveam de gând să-l ucid, îmi doream să-i golesc trupul de sânge, însă acesta m-a implorat să-l las în viaţă.

            – Eu una nu înţeleg nimic din ce îmi spui… câte Hanna au fost până la urmă? De ce eu sunt aleasă? Ce înseamnă asta?

            – Ce nu înţelegi? Eşti o copie a primei Hanna, la fel ca celelelte. Au mai fost cinci înaintea ta, şi niciuna nu s-a transformat, toate s-au sinucis.

            – Cine a fost Hanna?

            – A fost prima femeie binecuvântată cu un fiu, însă aceasta a avut o fată pe care a botezat-o Hanna, ruga ascultată…

            – Tot nu înţeleg.

            – Lasă-mă să termin. Când Isidor, soţul acesteia a aflat că a născut o fată şi nu un băiat, cum îşi dorise, acesta şi-a pierdut minţiile şi şi-a ucis soţia, care înainte să moară a ridicat un blestem asupra acestuia.

            – Ce blestem?

            – La blestemat să ducă o viaţă veşnică până ce ultima Hanna se va naşte.

            –  Cum? Nu era vampir?

            – Nuu, nu! Era om, iar soţia sa era vrăjitoare.

            – Şi fata? Ce s-a întâmplat cu ea?

            – Ai răbdare, vom ajunge şi acolo.

            – Spune-mi, şi dacă dacă se poate mai repede

Sânge otrăvit – Hanna .23.

 

– Bună Olivia!

– Alle! Ce bine că ai ajuns!

– De ce?

– Domnul Popescu a întrebat de tine.

– Ce vrea?

– Să vorbească cu tine.

– Bine, mă duc să-l caut, ne vedem când termin.

Am pornit înspre biroul domnului Popescu, iar pe măsură ce înaintam simţeam sângele unui vampir. Voiam să mă întorc dar toate simţurile mă îndrumau spre el. Şi iată-mă ajunsă! Ceva era ciudat, sângele părea să fie dincolo de uşă, dar aşa ceva era imposibil, am tras aer în piept şi am bătut la uşă. L-am auzit pe domnul Popescu murmurând un da aşa că am intrat.

– Bună ziua!

– Bună, Hanna! Intră te rog! Ţi-l prezint pe Isidor.

– Bună ziua, îmi pare bine să te cunosc. Mi-a zis el cu o voce destul de sigură, nu era acelaşi Isidor dar cu siguranţă era un vampir.

– La fel şi i-am strâns mâna uşor.

– De ce m-aţi chemat?

– Nu ştiu! A zis el ridicând uşor din umeri.

– Da, asta văd şi eu. Domnul Popescu era constrâns.

– Ia loc, te rog.

– Nu, prefer să mă retrag.

– Stai jos! Mi-a spus Isidor privindu-mă în ochi încercând în zadar să mă constrângă. Oare nu ştia că sunt vampir?

– Prefer să stau în picioare, mulţumesc oricum.

Atunci m-am întors spre uşă şi am ieşit afară. Cum nu m-ai aveam cursuri am pornit spre casă. Era deja seară şi întunericul se lupta să acapareze şi ultima pată de lumină, în timp ce mergeam am simţit că cineva mă urmăreşte, se apropia încet dar eu îl observasem deja, am aşteptat să se apropie iar când a ajuns în spatele meu m-am întors brusc şi l-am imobilizat. L-am privit şi mi-am dat seama că este aceeaşi persoană care era la facultate.

Sânge otrăvit – Hanna .22.

          Au urmat două săptămâni în care eu m-am dus în fiecare zi la facultate, am încercat să duc o viaţă normală la fel cum am încercat şi cu Robert, părea că ne înţelegem bine. În acest timp m-am hrănit de două ori şi de fiecare dată am simţit cum puterile mele se amplifică, am continuat să mă gândesc la Isdor dar nu-mi puteam explica nimic.

                                                                       * * *

          Era duminică dimineaţa, m-am trezit şi m-am dus la baie, când m-am privit în oglindă am avut un şoc puternic, ceva se schimbase la mine şi nu înţelegeam de ce.

– Robert! Am început să-l strig disperată, simţeam că această schimbare nu este bună.

– Da, ce ai păţit?

– Robert, ochii mei, ce se întâmplă cu ei?

Aveam ochii gri, atât de gri încât îi puteai confunda cu cenuşa, erau lipsiţi de expresivitate, de viaţă…

– Nu te speria, este normal ce se întâmplă, doar li se schimbă culoarea.

– Vor rămane aşa?

– Nu! Vor fi ca ai mei, albaştri.

– Dar de ce?

– Cu cât te hrăneşti mai mult cu atât se fac mai albaştri.

– Aaa! E bine, acum m-am liniştit.

– Bine, eu mă retrag.

Ochii care îşi schimbă culoarea, colţi ascuţiţi, răni care se vindecă instantaneu, oare ce se mai poate întâmpla, oare cât o să mă m-ai surprind? Nu înţelegeam nimic, totul era confuz, atâtea întâmplări într-un timp atât de scurt. Nu mă puteam obişnui cu noua mea viaţă, era mult prea mult.

                                                                                                                                        14 mai,

            Transformarea a început, Alle se transformă încet în cea mai puternică fiinţă de pe pământ, va fi mai puternică decât Isidor, nimeni nu o va opri, nici măcar eu.

A doua zi am plecat la facultate, pe drum m-am simţit puţin ameţită, probabil foamea era de vină, aveam nevoie de sânge.

Sânge otrăvit – Hanna .21.

– Bine, stai jos! Acum douăsute de ani am cunoscut o fată pe nume Hanna, era foarte frumoasă, nu a trecut mult timp şi am format un cuplu. Ea ştia cine sunt, dar mai ales ştia cine este ea. Timp de trei luni a tot încercat să mă convingă să o ajut să-şi îndeplinească destinul, dar am refuzat până când într-o zi am văzut un vampir care omora o fetiţă, în acel moment m-am hotărât.

– Şi cum a omorât douăsute de vampiri dacă nu s-a transformat?

– Eu am ajutat-o. La fiecare trei săptămâni îi luam o cantitate mare de sânge, după care o lăsam în diferite locuri ca vampirii să o poată găsi.

– Cum a murit? De bătrâneţe?

– Nu, a mai trăit trei ani după ce ne-am cunoscut. Isidor a aflat de noi şi ce făceam, aşa că într-o zi a venit la noi şi pur şi simplu a decapitat-o în faţa mea.

– Isidor, cel care a venit la mine?

– Cum, când a venit?

– Astăzi, înainte să plecăm.

– Dar cum? Nu înţeleg de ce nu te-a omorat? Cum de te-a lăsat să trăieşti?

– A spus că semăn cu prima Hanna, că suntem la fel. Şti ceva despre asta?

– Da, el a fost iubitul primei Hanna, iar când a aflat ce este acesta  a omorât-o iar ea l-a blestemat.

– Ce? Cum?

– Nu ştiu bine dar cred că i-a spus că el va muri când ultima Hanna se va naşte.

– Şi eu sunt ultima?

– Da, tu eşti ultima, tu eşti sfârşitul tuturor vampirilor.

– Atunci de ce nu m-a omorât?

– Nu poate, da astea trebuie să fie. Eşti mai puternică!

– Nu, nu e asta, trebuie să fie altceva.

Sânge otrăvit – Hanna .20.

– Stai, nu îl răni.

– De ce să nu-l rănesc? Doar este un intrus.

– Da dar este şi prietenul meu.

– Aa, bine! Atunci mi-am slăbit mâna şi i-am dat druml încet, cerându-mi scuze uşor amuzată.

– Să intrăm!

– Bine! Atunci Robert mi-a cuprins mâna şi mi-a şoptit încet. L-ai simţit, nu? Din cauza lui ai vrut să ne întoarcem?

– Nu, cum poţi să crezi asta.

– Şi Alle, câţi ani ai?

– Douzeci!

– Ca vampir mă refer!

– Trei luni şi ceva, nu mai ştiu sigur. Atunci acesta a scăpat paharul de suc pe care îl avea în mână şi a început să mă privească uimit întrebându-mă încontinuu cum este posibil asta.

– Tu câţi ani ai?

– Două sute şaizeci şi trei.

– Frumos, Robert tu nu mi-ai zis niciodată câţi ani ai.

– Eu am cincisute douăzeci de ani. Acum eu eram cea uimită, nu mă aşteptam ca Robert să aibă atâţia ani, eu credeam că este un vampir tânăr.

– Şi cum te numeşti?

– Patric, dar spune-mi cum este posibil să fi atât de puternică?

– Alle este o Hanna, spuse Robert cu o voce timorată.

– O Hanna zici. Şi câţi vampiri ai ucis?

– Doi, doar doi.

– Ciudat, cealălaltă a ucis mai bine de douăsute şi nu s-a transformat niciodată.

– Cealălaltă zici. Şi unde ai cunoscut-o?

– Cum nu şti? A fost iubita lui Robert.

– Da? Când s-a întâmplat asta?

– Alle, gata! Mi-a zis Robrert cu o voce autoritară dar eu am continuat să insist, trebuia să aflu această poveste.

– Acum douăsute de ani.

– Şi cum arăta?

– Semăna foarte bine cu tine, doar că era blondă. Da, cred că asta este singura diferenţă.

– Aha, am înţeles. Mulţumesc pentru informaţii.

– Stai puţin, tu nu ştiai?

– Acum ştiu şi asta datorită ţie. Acum o să te rog să pleci deoarece nu mă mai pot abţine, poţi reveni mâine când eu o să fiu la facultate.

– Bine, mi-a părut bine că te-am cunoscut, la revedere.

– Acum că am rămas singuri o să te rog să-mi explici ce a spus Patric, fără minciuni te rog.

Sânge otrăvit – Hanna .19.

– Hanna! A spus el printre dinţi.

– Dar eu sunt Hanna.

– Nu, tu eşti doar o clonă a ei.

– Şi tu cine eşti?

– Eu sunt Isidor, primul vampir. A spus el cu o urmă de superioritate, era puternic, o puteam simţi.

– Cum adică primul?

– Sunt unul dintre primi vampiri care s-a transformat, probabil eu sunt cel mai batrân.

– Ce vrei de la mine?

– Am vrut să văd dacă semeni cu ea, cu prima Hanna.

– Da, bine, acum poţi pleca.

– Eşti prima Hanna care s-a transformat.

– Şi?

– Legenda spune că atunci când o Hanna se naşte o parte din vampiri mor, iar atunci când ea se transformă toţi vampirii vor muri.

– Da, şi cum se va întâmpla asta?

– Tu îi vei omorâ, pentru că de fiecare dată când te hrăneşti devi mai puternică iar foamea ţi se amplifică.

– Dar asta este doar o legendă.

– Nu se ştie niciodată.

– Vrei să mă omori?

– Nu, nu asta vreau.

A dispărut cu o viteză uimitoare, mă simţeam ciudat, nu ştiam ce vrea de la mine, poate se simţea în pericol sau poate…

– Alle? La ce te gândeşti?

– La Isidor.

– La cine?

– La vampirul care a fost aici.

– Nu a fost nimeni aici, mergem?

– Da, vin acum. Era ciudat faptul că Robert nu îşi amintea nimic sau poate totul era doar în mintea mea.

Eram în maşină, ne îndepartam de oraş din ce în ce mai mult, iar eu nu mă bucuram din contră simţeam o nelinişte apăsătoare ce părea să se intensifice pe măsură ce ne îndepărtam.

– Trebuie să ne întoarcem!

– Ce? Tu vrei să mergem înapoi?

– Da, asta vreau.

– Dar de ce?

– Pentru că acolo este viaţa mea, prieteni mei, Olivia este acolo, nu o pot lăsa singură, chiar nu pot.

– Eşti sigură că asta vrei?

– Da sunt foarte sigură, nu o să las transformarea aceasta să-mi schimbe viaţa.

– Bine, atunci ne întoarcem.

– În plus vreau să-mi continui facultatea.

Robert nu a avut de ales, a fost nevoit să se întoarcă, ne-am întors în apartamentul nostru unde am simţit încă de la intrare mirosul sângelui unui vampir. Cu o mână l-am împins uşor pe Robert afară iar cu cealălaltă i-am cuprins gâtul vampirului şi l-am ridicat în sus.